Prin decizia penală nr. 2.679 din 11 septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia Curţii de Apel Bucureşti care a hotărât următoarele:
Condamnarea inculpatei TOSUM MARIANA, asociat şi administrator al S.C. MARI COLECT METAL S.R.L., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală.
Instanţa a interzis inculpatei Tosum Mariana, atât pe perioada executării pedepsei cât şi timp de 3 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.
Obligă pe inculpata Tosum Mariana, în solidar cu SC HYPALOM EXPORT IMPORT SRL (fostă SC MARI COLECT METAL SRL), să plătească părţii civile ANAF suma de 5.314.221 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul produs bugetului consolidat al statului prin neplata impozitului pe profit de 2.411.774 lei şi TVA în sumă de 2.902.447 lei, la care se vor adăuga accesorii.
↧
Succes DNA : Mariana Tosum a fost condamnata de judecatorii ICCJ la cinci ani de inchisoare cu executare si confiscarea totala a averii pentru EVAZIUNE FISCALA in dauna statului roman!
↧