Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) C. fisc., nu sunt deductibile fiscal cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ, iar în conformitate cu prevederile art. 146 alin. (1) lit. a) C. fisc., pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA, beneficiarul trebuie să dețină o factură emisă în condițiile legii de către o persoană înregistrată ca plătitoare de TVA. În acest sens, Înalta Curte a subliniat că notele de intrare/recepţie nu pot fi avute în vedere pentru deducerea cheltuielilor de TVA, întrucât acestea dovedesc doar intrarea în gestiune a mărfurilor nu şi provenienţa acestora. În speță, în urma controalelor încrucișate efectuate de organele fiscale s-a constatat că furnizorii bunurilor nu au declarat operaţiunile, nu au depus deconturi de TVA, această taxă nefiind colectată la bugetul de stat. Prin urmare, în condiţiile în care nu se cunosc furnizorii reali ai bunurilor înscrise în aceste facturi, operaţiunile consemnate în facturi, chiar dacă au fost înregistrate în contabilitate, sunt considerate fără documente legale de provenienţă. (Decizia nr. 5679 din 11 iunie 2013 pronunţată în recurs de Secţia de contencios-administrativ și fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect anulare decizie de impunere)
Daca va aflati intr-o situatie de genul celei descrise in materialul de mai sus si doriti asistenta, va invitam sa ne scrieti la adresa secretariat@urbansiasociatii.
