Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, faţă de dispoziţiile art. 3733 alin. (1) şi (2), coroborate cu dispoziţiile 3731 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite a unui titlu executoriu este instanţa de executare, respectiv instanţa de la sediul/domiciliul debitorului. Înalta Curte a subliniat că regula de mai sus se fundamentează pe o prezumţie simplă, în sensul că la sediul sau domiciliul debitorului se află bunurile acestuia care vor fi sau nu susceptibile de a fi supuse executării silite, însă această prezumţie fiind una juris tantum, poate fi răsturnată prin dovedirea împrejurării că debitorul deţine bunuri ce pot fi supuse executării silite în circumscripţia altei judecătorii decât cea de la domiciliul/sediul acestuia. În speţă, s-a solicitat încuviinţarea executării silite prin poprire, iar faţă de precizarea executorului judecătoresc că debitorii deţin bunuri mobile urmăribile, respectiv sume de bani în conturi bancare deschise la instituţii de credit ale căror sedii centrale se află în Sectorul 1 Bucureşti, instanţa de executare este cea în raza căreia se află sediul terţului poprit, respectiv, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. (Decizia nr. 145 din 17 ianuarie 2014 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect conflict negativ de competenţă)
