Am auzit cuvantul in cateva comentarii scrise la articole. Si recunosc ca sintetizeaza foarte bine ce simt eu acum. Sunt manios pentru ca sunt roman si sunt obligat sa-mi fie rusine si lehamite de asta. Sunt roman si asta n-ar trebui sa-mi provoace insomnii noaptea. Si te invit astazi sa discutam despre diferenta dintre Romania si conducatorii Romaniei. Am pus prea multa vreme egalitate intre autoritatile romane si Romania. Si i-am aruncat Romaniei in carca toate lucrurile rele pe care le-au facut ei, oamenii pusi vremelnic sa conduca aceasta tara. Am ajuns sa ne identificam temele de dialog cu petardele aruncate de ei in spatiul public. Si am ajuns sa le disecam prostiile de parca ar fi fost adevarate valori nationale. In realitate, insa, in ultimii ani societatea noastra a coborat cateva trepte. Astazi, dupa multa vreme, am ajuns sa cred ca Romania e pe marginea prapastiei, din perspectiva relatiilor dintre cetatenii sai.
Sa luam, pe rand, cateva dintre consecintele “modernizarii” pe care am trait-o cu totii in ultimii ani:
1. Nimanui nu-i mai este frica de lege in tara asta. Exista acolo, inauntrul nostru, un soi de speranta perpetua ca ne vom descurca, orice ar fi. Ne-a “ajutat” sa ajungem asa nesimtirea unor mai-mari ai zilei, care si-au scos burta in fata si ne-au demonstrat ca pot scapa cu orice. Si noi am ajuns sa-i credem. Si sa incercam sa replicam modelul la o scara din ce in ce mai mica.
Astazi, romanii care merg sa raporteze violenta / furt / orice altceva la Politie au o strangere in suflet cand se apropie de usa sectiei. “Chiar merita sa fac asta?”. La fel se intampla cu romanii care vor sa mearga in instanta, incercand sa-si apere drepturile incalcate. “Oare nu arunc banii pe geam?”. Cercul vicios in care am intrat ne face sa-i injuram pe politisti, dar sa incercam in acelasi timp sa le dam spaga ori de cate ori ne prinde radarul.
2. Suntem mai dezbinati ca niciodata. Si vina pentru aceasta situatie ni se datoreaza noua, in cea mai mare parte. Pentru ca noi, cu mintea noastra, am ajuns sa ne confundam sperantele cu promisiunile lor electorale, am ajuns sa scuzam in fata rudelor si prietenilor gafele si gesturile nedemne pe care ei le fac, desi noi, in sinea noastra, le dezaprobam. Ne-am facut frate cu dracul sa trecem puntea, gandindu-ne ca oricum nu avem alternativa. Apoi, incet-incet, au aparut sagetile dinspre autoritati. Ne-au impartit in turme. Ne-au vanat ca pe animale, uitand ca ei sunt pusi acolo ca sa ne calauzeasca, nu sa ne decimeze.
Acum, ei privesc uimiti la tampii care-si striga nemultumirea. Iar noi privim mirati la mirarea lor. “Adica astia chiar nu inteleg cat de mult au sarit calul?”. Raspunsul e simplu: “Nu, si n-o sa inteleaga niciodata”. Si ne injuram in continuare, convinsi fiind ca binele sau raul nostru stau in argumente pro sau anti Basescu.
