Quantcast
Channel: Urban Iulian
Viewing all articles
Browse latest Browse all 2873

Raportul pe justiţie al Comisiei Europene conţine aprecieri pozitive la adresa activtăţii Direcţie Naţionale Anticorupţie şi a Agenţiei Naţionale de Ingritate, dar critică lentoarea luptei împotriva corupţiei la nivel înalt.

$
0
0

Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost impus de Comisia Europeană României şi Bulgariei la data aderării celor două ţări la Uniunea Europeană. Comisia publică anual două rapoarte MCV – unul intermediar, în februarie, şi cel final pe acel an, în iulie, care conţine şi o evaluarea politică. Prin rapoartele MCV se verifică progresul realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei.

Progresele României punctate de raport:

„DNA a continuat să funcţioneze ca un serviciu eficace de urmărire penală în cazurile de corupţie la nivel înalt. În 2011, a crescut numărul trimiterilor în judecată, al hotărârilor judecătoreşti şi al condamnărilor.“

„În 2011 au fost pronunţat 158 de hotărâri judecătoreşti definitive în cazuri sesizate de DNA, în comparaţie cu 85 în 2010“.

„Bugetul ANI a fost majorat semnificativ şi instituţia a atras fonduri UE importante.“

„Numărul rezultatelor pozitive obţinute de ANI a crescut în ultimele luni. Din 2010 până în prezent, ANI a depistat 18 cazuri de averi potenţial nejustificate, în valoare totală de 5,7 milioane de euro, 23 de cazuri de conflicte de interese de natură administrativă şi 118 cazuri de incompatibilităţi.“

„În luna noiembrie, un politician a fost exclus din partidul din care făcea parte în momentul în care a fost lansate împotriva lui o anchetă penală privind corupţia la nivel înalt a fost considerat un exemplu convingător de asumare eficace a răspunderii publice.“

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adoptat o serie de măsuri entru a asigura o mai mare celeritate în derularea proceselor în cazurile de corupţie la nivel înalt, în special a clor în care exista riscul împlinirii termenelor de prescripţie. (…) În cursul anului 2011 au fost soluţionate 15 acţiuni în primă instanţă la nivelul Camerei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, comparativ cu doar două astfel de cazuri în anul 2010.“

Reproşurile CE aduse României:

„Trebuie asigurată la nivel general respectarea termenelor legale de motivare a hotărârilor judecătoreşti, în special pentru că există riscul ca, în unele cazuri de corupţie la nivel înalt, tergiversarea motivărilor să atragă prescrierea cazului prin amânarea psobilităţii introducerii căilor de atac“.

„Analiza sentinţelor judecătoreşti în cazurile de corupţie la nivel înalt indică faptul că pedepsele aplicate rămân adesea aproape de limita juridică minimă, iar în peste 60 % din cazuri, executarea pedespselor este suspendată.“

„O serie de cercetări penale recente în care au fost implicaţi înalţi magistraţi a suscitat rezerve cu privire la hotărârea şi capacitatea Consiliului Superior al Magistraturii de a asigura integritatea şi răspunderea magistraţilor. Într-un caz important de suspiciune de corupţie la nivel înalt, autorităţile judiciare nu l-au demis pe judecătorul în cauză dintr-o poziţie de conducere.“ Comisia se referă la judecătoarea Victoria Bîrsan, şefa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acuzată că ar fi primit foloase de un om de afaceri în schimbul facilitării soluţionării favorabile a unor dosare aflate pe rolul secţiei.

„Modul în care s-a asigurat urmărirea judiciară şi a administrativă a cazurilor cercetate de ANI nu a fost pe de-a-ntregul pozitivă. (…) Tentativele de a ridica semne de întrebare cu privire la independenţa juridică şi instituţională a ANI a abătut, de asemenea, atenţia de la eforturile de consolidare a rezultatelor pozitive obţinute de ANI. Faptul că urmează să fie numit un nou preşedinte al ANI reprezintă o oportunitate de a sublinia stabilitatatea instituţională şi integritatea ANI.“

„Şase parlamentari condamnaţi în cazuri de corupţie participă în continuare, ca membri activi, la şedinţele parlamentului.“

„Trebuie să se demonstreze în continuare rezultate convingătoare în ceea ce priveşte recuperarea produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni.“

Post to Twitter


Viewing all articles
Browse latest Browse all 2873