Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 51 din 11 ianuarie 2011 pronunţată de Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie avand ca obiect soluţionare conflict de competenţă) că, la stabilirea competenţei teritoriale legiuitorul a avut în vedere locul unde reclamantul locuieşte efectiv, textul legii făcând referire atât la domiciliu, cât şi reşedinţă. În acest sens, Înalta Curte a precizat că prin ”domiciliu” în sens procesual se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului la apărare. De asemenea, Instanţa Supremă a mai subliniat că, sub aspectul competenţei, se ia în considerare domiciliul iniţial pe care reclamantul îl are la momentul sesizării instanţei, fiind nesemnificativ faptul că pe parcursul procesului partea şi-ar schimba domiciliul.
