Quantcast
Channel: Urban Iulian
Viewing all articles
Browse latest Browse all 2873

Victor Ponta, sex cu minore. AUDIO! La revedere PSD; Adio USL!

$
0
0

Informaţia vine la trei ani de la deschiderea celebrului dosar legat de implicarea unor membri marcanţi ai PSD într-o reţea internaţională de prostituţie. Un martor-cheie din acel dosar, în persoana uneia dintre fetele interceptate atunci, face acum dezvăluiri care ar putea arunca în aer Opoziţia. Într-un interviu dat în exclusivitate ziarului „Puterea“, aceasta vorbeşte despre relaţia ei amoroasă cu Victor Ponta. La vremea respectivă (vara lui 2008) fata avea 17 ani şi era plătită pentru prestaţii atât de actualul lider PSD, cât şi de Robert Negoiţă, proprietarul lanţului hotelier unde s-ar fi consumat o parte dintre aceste întâlniri. Cel puţin acestea sunt declaraţiile fetei, pe care procurorii au considerat-o atunci victimă a traficului de persoane, dar pe care au “omis” să o mai audieze într-un cadru oficial.

Toată povestea a început în urmă cu aproape două săptămâni, când pe adresa ziarului „Puterea“ au venit o serie de materiale audio-video reprezentând mărturiile acestei fete. Evident că a apărut scenariul că cineva ar fi putut truca măcar o parte din aceste probe, pentru a lovi în principalul lider al Opoziţiei. Din acest motiv, o echipă de jurnalişti ai „Puterea“ s-a ocupat de documentarea amănunţită a acestui caz, în aşa fel încât acum putem să spunem cititorilor noştri următoarele: fata cu pricina chiar există, era minoră la momentul presupusei relaţii cu Victor Ponta, a fost interceptată în acel dosar şi vorbeşte în exclusivitate pentru un ziar din România despre cum au decurs întâlnirile sale cu greii din PSD. O primă parte a acestor interviuri puteţi găsi pe site-ul nostru, www.puterea.ro, sub forma unui fişier audio. Pentru a-i proteja identitatea acesteia din urmă, care între timp a renunţat la practicile reprobabile şi a încercat să-şi schimbe viaţa, o vom denumi în continuare Domnişoara X.

D-ra X: relaţie cu Ponta, aventură cu Bănicioiu

Din confesiunile fetei cu pricina se trage concluzia că aceasta a avut nu doar o aventură cu Victor Ponta, ci chiar o relaţie. Şeful de la PSD i-ar fi fost prezentat de către Robert Negoiţă, cel care o cunoştea de mai multă vreme pe Domnişoara X. “Robert mi l-a prezentat ca fiind un anume Gabi, şoferul său. După câteva întâlniri mi-am dat seama că era altcineva dar am continuat prin a  vorbi cu el cu acelaşi prenume”.  Aceasta povesteşte că l-ar fi cunoscut pe Ponta la sfârşitul lunii iulie 2008, că ar fi avut relaţii sexuale, că ar fi plătit-o de fiecare dată cu 100 de euro şi că ar fi primit chiar cadou de la acesta un telefon mobil. Din punctul ei de vedere, între ei s-ar fi legat o relaţie.

Dar tot pe filiera proxeneţi-Robert Negoiţă ea a ajuns să cunoască şi alţi PSD-işti. Cu unul dintre aceştia, Nicolae Bănicioiu, s-ar fi întâlnit la Constanţa, în vara aceluiaşi an 2008, la un concurs de Miss TSD. Acesta din urmă ar fi întreţinut relaţii sexuale cu Domnişoara X, însă nu a plătit acele favoruri. Pentru el nu a mai plătit nici Robert Negoiţă, fapt ce ar fi generat o serie de tensiuni pe această temă. În cele ce urmează găsiţi o parte a interviului dat de Domnişoara X, a cărui formă audio integralăapare pe www.puterea.ro.

Invitaţie la Parchet, făcută pierdută pe drum

Domnişoara X, personajul care povesteşte toate aceste amănunte intime legate de Victor Ponta, ne-a mai declarat că a primit şi o citaţie pentru a da declaraţii la Parchet. Însă de atunci, nimeni nu a mai căutat-o. Cum de mers la procurori i-a fost frică s-o facă, a ascuns citaţia departe de ochii familiei şi prietenilor şi a aşteptat. “Din fericire, nimeni nu mi-a mai zis să merg la declaraţii. Am bănuit că probabil s-a închis dosarul. Ceea ce vroiam eu era să nu mă afle colegii, părinţii, rudele. Îmi pare rău pentru ce am făcut şi sper să nu mai ajung vreodată să fac aşa ceva. Eram venită în Bucureşti, fără bani şi ceea ce-mi dădeau ei m-a ajutat”, povesteşte Domnişoara X.

Ceea ce nu ştia aceasta la vremea respectivă era că procurorii DIICOT care au instrumentat dosarul au considerat-o victimă a traficului de persoane. Motivul: vârsta pe care aceasta o avea. La momentul în care ea susţinea că era plătită de Victor Ponta, Domnişoara X avea 17 ani şi câteva luni. Acesta ar fi fost şi motivul pentru care nu ar fi putut pleca împreună cu el într-o vacanţă în Spania. Aceasta nu ar fi fost tratată ca un martor sau inculpat, ci ca o victimă a celor ce au abuzat de încrederea sa. În cazul lui Victor Ponta, dacă cele spuse de fată ar fi reale, încadrarea ar putea fi de la 3 la 15 ani. Motivul: sex cu un minor,  pentru care s-au plătit diverse sume de bani. Ziarul „Puterea“ vă prezintă astăzi un prim episod din acest scandal sexual, ce ar putea avea urmări majore în politica românească.

Top-modele şi fetiţe pentru partid

Scandalul damelor de companie livrate lui Robert Negoiţă de o aşa-zisă companie de modeling a izbucnit la mijlocul anului 2010, iar proxeneţii au ajuns în faţa judecătorilor în luna noiembrie a aceluiaşi an. În total, patru persoane au compărut în instanţă, aceştia fiind acuzaţi că au plasat peste 80 de fotomodele ca prostituate de lux în România, Italia sau Austria. Cei patru, Ion Valeriu Tămârjan, Relu Cornel Costan, Radu Ştefan Nicola şi Alexandru Gabriel Voicu, au încasat de pe urma serviciilor oferite de fete peste 100.000 de euro. În dosar apare ca martor, respectiv client al fetelor, şi Robert Negoiţă, patronul celui mai luxos hotel din România, Rin Grand Hotel. Totodată, DIICOT consemnează faptul că „inculpatul Costan Relu Cornel este cel care i-a făcut cunoştinţă lui Tămârjan Ion Valeriu cu Negoiţă Robert Sorin, cu reprezentanţii legali ai Casino Queen, cu Nuredin Beinur, Pantelis Kalliagkas, Munteanu Florin (de la radio SKY) şi poate chiar şi cu reprezentanţii TVR 2, Răzvan Nicolescu – director general – şi Ştefan Stănescu – producător de emisiuni”, cu toţii bănuiţi a fi întreţinut relaţii cu fetele livrate de agenţie.

Post to Twitter


Viewing all articles
Browse latest Browse all 2873