———- Forwarded message ———-
From: Lisabela T.
Date: 2012/6/12
Subject: sclavie in Anglia
To: Iulian Urban <iulian.urban@gmail.com>
Buna ziua,
Va solicit sprijinul, sfatul, ajutorul, pentru ca in urma voiajului pe care l-am facut in regatul unit al Marii Britanii am revenit in tara saraca, cu datorii, bolnava si umilita.
Anul trecut am aplicat pe site-ul work experience cu sediul in Baia Mare pentru un job de bucatar. Anul acesta, in luna aprilie m-au sunat atat cei din Baia Mare cat si firma lor partenera din Anglia IP2W, agentie de recrutare. Dupa un interviu in limba engleza mi-au spus ca tin legatura cu mine.
Apoi m-a sunat un domn din Carbis Bay, zona Cornwall care a dorit sa imi verifice cunostintele de limba engleza. Acest domn are un hotel cu restaurant acolo si avea nevoie de bucatar.
A inceput un schimb de mesaje si telefoane cu firma de aici din tara – work experience. Au spus ca trebuie sa gasesc banii necesari transportului si cazarii deoarece am contract cu ei. In contract este specificata o penalizare de 500 de euro daca nu accept un loc de munca gasit de ei.
Deoarece nu am un loc de munca de mult…banii necesari transportului si cei de buzunar – in total aprox 600 de euro au fost greu de gasit. Cine iti mai imprumuta in ziua de azi bani daca nu ai un venit stabil…Dar cu contractele in mana cu care am demonstrat ca am o siguranta a locului de munca am reusit sa imprumut banii respectivi de la 3 persoane.
Si am plecat.
Tot conform contractului odata ce am acceptat locul de munca in UK, contractul meu cu firma din Baia Mare inceteaza si incepe colaborarea cu firma din UK, IP2W. Dar se apropia data plecarii si contractul pro-forma cu IP2W nu sosea. Cu 3 ore inainte de plecare m-au sunat in Baia Mare ca mi-au trimis actele din UK, care in mod normal trebuiau printate de mine, agreate, contrasemnate si trimise.
Sau: in cazul in care eram de acord cu conditiile sa primesc originalele in UK si sa le semnez in fata celor de la agentia de recrutare.
Acesti pasi au fost omisi.
Am plecat pe data de 15 mai de acasa, avionul a fost pe 16 mai dimineata. Am stat o noapte in aeroport, apoi din Londra am mai calatorit cu autocarul 10 ore. Deci am ajuns la 10 seara. Am luat legatura cu agentia asa cum a fost stabilit, eram cam dezorientata. Nu era nici un semn luminat care sa ma indrume spre Carbis Bay. Agentia mi-a sugerat sa sun hotelul, ceea ce am si facut. In sfarsit, am ajuns la receptia hotelului, si cei de acolo au zis ca nu se vine la ora asta. (!) Nu dormisem de 40 de ore, chiar nu aveam nevoie de admonestarea lor.
Mi-au oferit o camera si mi-au spus sa nu cred ca acolo o sa raman, personalul are alte conditii.
Amabilitatea englezeasca nu a reusit sa ma gaseasca nici macar la ei acasa.
Dimineata am facut cunostinta cu personalul de la bucatarie, unde am coborat cu bagajele.
Si de aici a inceput partea grea.
Nu la bucatarie fusesem desemnata ci ca patiser, programul haotic, comportamentul fata de mine lipsit de consideratie, iar cazarea tot in alta parte. Mai mult de atat, am luat legatura cu agentia din UK de recrutare pentru semnarea actelor, dar nu raspundeau nici la telefon nici la SMS.
In prima zi in care am lucrat de la 8 dimineata pana la 10 seara imi mutasera bagajele intr-o casa sus pe deal. Stradutele lor sunt intunecate, economie de curent, inteleg, dar pentru cineva care nu cunoaste locurile, sa iti gasesti patutul este imposibil. Am sunat eu de pe drum cand m-am ratacit si era deja 11 si ceva noaptea, dar au ras si au zis ca este simplu…pana la urma m-a descurcat o femeie amabila de vreo 70 de ani.
Inainte de plecarea din Romania eu am spus agentiei ca plec pentru fiul meu, ca vreau sa lucram impreuna, exista aceasta optiune de a alege cu cine vrei sa lucrezi.
Au zis ca au gasit pentru mine si pentru el mai tarziu. Ok, m-am gandit ca din primul salariu platesc o parte din datorii si drumul lui spre miracolul englez…Dar dupa 3 zile m-au sunat din Baia Mare si au zis ca patronul este nemultumit de conditiile puse de mine, ca nu are loc si pentru fiul meu. Conform spuselor lui care mi-au jignit inteligenta mult, nu au voie persoane din aceeasi familie sa lucreze acolo.. Desi mai erau 5 romani nemultumiti acolo, din care 4 erau din aceeasi familie. Mai mult de atat, nu mi-au eliberat actele necesare deschiderii unui cont in banca.
Si ca sa fie totul perfect, nu am avut cheie sa incui camera – ceilalti 2 ocupanti ai casei aveau, dar ei erau englezi – asa ca un plic cu 180 de lire si webcam-ul au disparut din camera.
Stiam ca daca ma plang mi-ar fi ras in nas…doar sunt Roman!
Am sperat ca daca rezist o sa fie bine. Pe data de 23 Mai am cazut cu un sac de faina. Nu aveam pe cine sa pun sa imi goleasca sacii in butoaiele de faina si zahar, am alunecat si m-am lovit tare la spate.
Cui sa spun…urma masa de seara, facusem 300 de chifle, 3 feluri de prajituri si urmau cateva ore de comenzi. Am inghitit in sec, am suportat si jignirile si comportamentul directoarei de hotel, sau supraveghetoare, Ella sau Emma, nu am inteles numele ei. In seara zilei de 23 Mai a fost o piatra grea de incercare.
Seara, la intoarcerea in camera, dupa un drum greu la deal…abia ma miscam, am avut macar bucuria ca a doua zi voi avea liber.
Nu am reusit sa dorm, nu reusisem nici sa il conving pe patron sa imi dea documentul prin care sa demonstrez ca locuiesc si muncesc acolo pentru deschiderea unui cont in banca. Contract nu aveam de munca, ma taram prin casa cu greu.
A doua zi am reusit sa ma ridic, si sa merg incetisor. M-am gandit ca pot sa dau adresa bancii ca sa incep totusi sa am o situatie legala. Nu am gasit banca, nu am avut putere sa o caut, m-am intors la camera si am bolit pana a doua zi. Am anuntat ca nu ma pot ridica din pat. Nu stiu ce au zis, nu m-a intrebat nimeni cum ma simt. Nu conteaza.
Firma din Romania ma suna sa ma anunte ce nemultumit este patronul de conditia mea.
Am inteles ca daca mai stau, nu voi mai avea bani de drum si o sa ajung pe strazi, sau sclav fara acte. Asa ca am sunat la o firma de transport, Euro Fratelli care au zis ca au loc si pt mine Duminica, 27 Mai la ora 14:00 spre Romania.
Din Carbis Bay puteam sa plec doar cu o zi inainte, asa am gasit transport mai ieftin, cu autocarul inapoi spre Londra. Am spus unuia din englezii care stateau cu mine in casa ca plec acasa, deoarece ma respect prea mult sa ii las sa isi bata joc de mine.
A zis ca ii anunta, am sperat ca ma suna sa ma intrebe macar de ce. Nu s-a intamplat asta.
Asa ca sambata la ora 12 am plecat, am calatorit cu autocarul inapoi spre Londra. Am sperat ca pot sa stau in statia de metrou macar. Nu este voie, m-au dat afara. La ora 01:00 a.m se inchid statiile de metrou.
Asa ca am stat pe strazi pana a doua zi la ora 11:00 a.m. Sa va spun cum este sa stai noaptea pe strazi in Kingsburry? Cum te simti cand se apropie dubiosi sa iti puna intrebari..intr-o engleza aproximativa. Pe la 2 dimineata am vazut o vitrina luminata si am rugat pe cei dinauntru sa ma lase sa stau in dreptul vitrinei. M-au lasat. Era magazinul unor indieni. Pot sa spun ca cei mai amabili au fost ei, indienii. Mai ieseau sa ma intrebe cum ma simt, daca sunt bine si daca am nevoie de ceva. As fi avut nevoie sa stau jos, nu ai unde sa stai acolo. Sau de un pahar de apa. Nu bausem apa de 12 ore.
Bateria telefonului era consumata, nici o sansa sa iau legatura cu familia, probabil ca asta nu era o problema. Pentru ca sa ii ingrijorez? Dimineata am plecat spre parcul de unde pleaca autocarele spre Romania.
Am fost fericita cand a venit autocarul alb Euro Fratelli. Cand m-am urcat in el, am simtit ca sunt in siguranta. In sfarsit.
Poate ca v-am plictisit. Nu vreau decat sa imi recuperez banutii imprumutati. Prima scadenta a trecut. Pe data de 10 iunie. A doua va fi la inceputul lui Iulie.
Eu am biletul de avion, biletele de autocar din Anglia, sunt pe lista autocarului care m-a adus in Romania. Am platit 70 de euro.
Plus cei 180 de euro furati din camera. Webcam-ul a costat 60 de Ron.
Spatele meu si piciorul nu cred ca poate fi platit. Merg si ma misc destul de greu. Nici lacrimile, nici teama din noaptea de 26 spre 27 mai nu au pret.
