Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că în cadrul răspunderii contractuale, contractul este singurul care dovedeşte preexistența obligaţiei, faţă de culpa debitorului de a nu o fi executat, astfel că obiectul probei în cadrul acestei răspunderi constă în stabilirea culpei contractuale şi a întinderii prejudiciului. În speţă, Înalta Curte a constatat îndeplinirea condiţiilor cerute pentru atragerea răspunderii civile contractuale, respectiv fapta ilicită a debitorului, care prin distrugerile provocate nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de a lăsa spaţiul la expirarea contractului de închiriere în aceeaşi stare de funcţionare, şi prejudiciul reprezentat de valoarea de înlocuire a compartimentelor distruse. Fapta ilicită a pârâtei şi prejudiciul rezultă din probele administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză tehnică judiciară, precum şi raportul de expertiză extrajudiciară, necontestat de pârâtă. Prin urmare, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, Înalta Curte a statuat că instanţa de apel în mod greşit a reţinut lipsa prejudiciului cauzat reclamantei, ca urmare a soluţiei pronunţată într-o cauză penală prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a patronului restaurantului. (Decizia nr. 965 din 24 februarie 2012 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect acţiune în evacuare şi daune interese)
