Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 1819 din 19 mai 2011 pronunţată în recurs de Secţia comercială a Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare privind un imobil) că promisiunea de vânzare – cumpărare, chiar dacă relativă la un bun imobil, nu are drept consecinţă transmiterea unui drept real asupra bunului, ci constituie o obligaţie de a face care conferă doar un drept de creanţă celui în favoarea căruia există. Prin urmare, acţiunea în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare – cumpărare reprezintă o modalitate de executare în natură a unei obligaţii de a face, acţiunea fiind personală, prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani, stabilit de art. 1 din Decretul nr. 167/1958 (art. 2517 NCC), nepurtând asupra bunului, ci asupra promitentului.http://www.juridice.ro/179562/iccj-actiune-in-pronuntarea-unei-hotarari-care-sa-tina-loc-de-act-de-vanzare-cumparare-imobil-termenul-de-prescriptie.html
