Am aflat astazi ca sunt dat in urmarire generala in Romania, tara in care urmaritii general nu sunt prinsi niciodata de politisti nici daca stau la aceiasi masa cu ei.
Am aflat ca mass-media ma pune la zid si spune ca sunt Turbat, desi cred sincer ca ziaristii au aceasta boala 20 de ani de cand s-au contaminat cu banii murdari ai stapanilor lor de presa. Asa ca imi place ca mi se spune Turbatu’ . Merge dupa Mos Martin.
Daca politicienii s-ar distruge unii pe altii, iar unica lor preocupare, aceea de a-si asigura batranetile tihnite si imbelsugate, n-ar avea o victima muta, si anume tara romaneasca, n-as mai avea nevoie de alta hrana.
Intr-adevar, nu aduc a bun crestin. Insa daca nu realizeaza ca tot ce au de facut este sa instituie reguli, apoi instrumente pentru respectarea lor, iar victimele indolentei sunt fapturi care nu se pot apara decat pierzandu-si mintile, atunci sa-i ierte cine are asta in fisa postului! De astazi fac parte din regnul animal si politicienii.
Eu Turbatu’ sunt urs carpatin si sunt o specie protejata. Vanarea mea (doamna Rovana Plumb ii zice “recoltare”) este permisa doar daca se constata ca m-am inmultit prea tare, iar intinderea de capcane este interzisa. Normal, in Romania n-o pateste nimeni pentru asta, ca nimeni nu respecta legea.
Sunt periculos daca nu am hrana. In unele zone, din ce in ce mai putine, silvicultorii stiu ca, pentru a ma tine cat mai departe de zonele populate, trebuie sa imi duca in padure hrana complementara bogata in proteine. Inteleg ca in Dambovita nu mai exista acest obicei de ceva vreme de cand politicienii au redirectionat portia mea de mancare catre propriile lor mese.
Ca nu e vina mea ca m-am imbolnavit, oamenii stiu, dar ii doare in cot. Nici vina tigrului din Sibiu scapat de la Zoo nu era, dar nici el nu vorbea. Si bine facea! Daca am prinde noi animalele glas intr-o zi, voua fiintele patetice ce populati Romania v-ar fi rusine. Asa, sunteti la adapost.
Este regretabil ca mor oameni din cauza ursului carpatin bolnav. Dar intr-o tara fara reguli este un miracol ca nu mor mai des. Din nefericire voi romanii nu aveti nici educatie, ca n-are nimeni interesul sa vina la urne tot mai multe constiinte. Daca ar avea, oamenii n-ar incepe acum sa-i urasca pe ursi, ci pe politicieni.
Asa ca voi pateticii din Romania, trebuie sa intelegeti ca nu trebuie sa va paziti agoniseala de mine ursul carpatin Turbat . Daca ati avea minte v-ati pazi de politicienii corupti, de felicsi, nastasi, voiculesti. Aceste ANIMALE obtin fara efort, cand vor ei, ce vor ei pentru ca voi pateticii le permiteti prin votul vostru sa o obtina. Mint, ameninta, fura din pix. Politicienii vor supravietui. Mor doar ursii!
↧
Cateva ganduri ale UrSuLui Turbat catre Guvernanti
↧