Inainte sa va las sa cititi ce “pregateste” MAI am doua dileme la care va cer comentariul si concursul :
1. Daca MAI se “ocupa” cu asigurarea linistii si ordinii publice, de ce vrea sa ne oblige sa avem fiecare langa noi un BADIGARD?
2. veti vedea mai jos ca patronatul firmelor de paza se face ca ..contesta masura dar isi freaca manutzele de bucurie ca vor avea clienti cu de-a sila ca asa vrea guvernu’!
Ministerul Administraţiei şi Internelor iniţiză o nouă formă de taxare pentru operatorii economici: elaborarea analizelor de risc la securitatea fizică a unităţilor ce fac obiectul Legii nr. 333/2003. O gamă foarte largă de companii vor trebui să plătească experţi în evaluare şi să cheltuiască sume importante de bani în vederea respectării noilor instrucţiuni. Mai mult, în urma acestei evaluări de risc, toate firmele private, de la pensiuni la buticuri, se pot trezi cu obligaţia de a contracta servicii de pază şi protecţie, ceea ce înseamnă costuri suplimentare, nejustificate în multe dintre cazuri sau care ar trebui să rămână la latitudinea companiei, nu să fie obligatorii prin lege, se arată într-un comunicat al Federației Patronatelor din Turism și Servicii (FPTS).FPTS apreciază că “nu putem transforma firmele private în buncăre, după cum nu putem angaja o armată de bodyguarzi ca să păzească la fiecare colţ al restaurantelor. Până la urmă, cu excepţia situaţiilor speciale, ordinea publică ar trebuie să fie apanajul instituţiilor statului. Obligaţia pentru firme să contracteze servicii private de pază aruncă o lumină nefavorabilă asupra Ministerului Administraţiei şi Internelor, câtă vreme contribuabilii se aşteaptă ca siguranţa publică să fie asigurată de stat, iar nu să fie privatizată şi externalizată către companii de pază. În plus, în situaţia de fapt în care firmele sunt oricum încărcate de taxe şi de impozite mai mult decât în orice alt stat european, apariţia unei noi forme de impunere şi a unor cheltuieli suplimentare obligatorii este de prost augur şi va avea consecinţe economice nedorite.”