Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că judecătorii apelului au făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 998 C. civ. (art. 1349 NCC) atunci cand au apreciat cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamantei doar prin raportare la culpa pârâtei, întrucât deşi stabilirea culpei este un element care atrage aplicabilitatea dispoziţiilor ce reglementează răspunderea civilă delictuală, acest element este de natură a stabili persoana vinovată delictual, neprezentând relevanţă sub aspectul despăgubirilor solicitate. Sub acest aspect, Înalta Curte a reţinut că prejudiciul, un alt element al răspunderii civile delictuale, trebuie dovedit, neputând fi acordată cu titlu de despăgubire suma solicitată de reclamantă, în lipsa unor dovezi care să justifice cuantumul acesteia. În speţă, reclamanta a închiriat de la o terţă societate un teren pentru amplasarea unei staţii de distribuţie G.P.L., însă, pentru o anumită perioadă, staţia nu a putut fi amplasată pe terenul închiriat întrucât era ocupat de staţia pârâtei. Înalta Curte a reţinut că nivelul despăgubirii ce se cuvine reclamantei nu trebuie raportat la data la care a încheiat contractul de închiriere pentru teren, acest moment nefiind cel în care reclamanta ar fi obţinut un profit din activitatea ce urma să o desfăşoare, ci de la data când staţia G.P.L. ar fi urmat să funcţioneze, după obţinerea avizelor de funcţionare necesare, acesta fiind şi momentul în care reclamanta putea obţine profit, de care a fost lipsită datorită atitudinii pârâtei de a nu elibera terenul. (Decizia nr. 98 din data de 19 ianuarie 2012 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect despăgubiri pentru profit nerealizat)
↧
ICCJ. Criterii de apreciere a cuantumului despăgubirilor
↧